Zvonoteca

# Din ciclul “timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”, cu mici excepţii, posturile de purtători de vorbe în instituţiile loco au ajuns să fie nimic altceva decât nişte fotolii călduţe, din care poţi naviga cât e ziua de lungă pe Internet, te poţi mesengerui sau feisbucăli în pace şi, din când în când, plimba prin magazine ori piaţă. Iar dacă îndrăzneşte vreun nemernic de ziarist să-i dea temă de casă, adică să-i ceară o informaţie, două, să vezi ce-i sar penele! Unii ca Manuelas des palma… ştie de ce. Şi dacă, totuşi, îţi răspunde printre dinţi, o face în trei vorbe, de genul onomatopeelor. Şi cu liniuţă. Nu ştim prin ce şcoli şi-au făcut unii purtători şi purtătoare de borbe specializarea, dar ştim că pe noi, la grădiniţă, ne-a învăţat să răspundem în propoziţie, iar în clasele primare ni s-a spus că propoziţia are predicat. Obligatoriu!

# În ăl mai mare spital din judeţ îi nebunia de pe lume. În stânga unul dă cu trafaletul, în dreapta, bolnavul îşi primeşte injecţia. Colo se pune un perete fals, dincolo asistenta potriveşte perfuzia. În tot peisajul ăsta, vizitatorii rămân principala ameninţare la adresa sănătăţii pacienţilor. Aşa că portarul are grijă ca fiecare vizitator să se încalţe cu şoşonii de un leu, care ţin departe orice microb.